Trage soarele s-apună pe al vieții mele cer,
În al nopții întuneric chiar și zâmbetele pier,
Liniștea îmi e străină, bat-o vina că-i prea rară,
Stau de vorbă cu amarul și simțirea mi-e amară.

Plouă lacom din înalturi şi-s udă până la piele,
Umbre peste umbre cad și m-aruncă printre rele,
Nu-i o rază de lumină să se vadă-n depărtare,
Sufletul e la pământ, pare că speranța moare.

Să mă resemnez e lesne, dar folosul care-ar fi?
Nu-i mai bine să-nşel soarta și să mă-nvăț a trăi?
Scutur haina de pe mine, praful să se ducă-n vânt
Și cu zâmbetul pe buze mă ridic de la pământ.

Trag nădejde că de mâine se deschide-o altă cale,
Sub alt chip și cu alt nume soarele mi-o da târcoale;
Viața-i haos uneori, dar speranța, ştiu, nu moare:
A-nceput de azi să plouă, dar de azi plouă cu soare.

Screenshot_2019-04-19-19-27-45-1.png

2 gânduri despre „”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s