Creez vise!

 

Cioplesc în piatră un mănunchi de vise

Și le aștern apoi pe portativ,

Când Cheia Sol rănile își tivise,

Îi dau de lucru și-o privesc ostentativ.

 

Să le înșire ea, cum știe, după rang

Și să le cânte-ntr-un solfegiu monoton,

Iar când sunt gata, ca un bumerang,

Să mi le-napoieze într-un colț de donjon.

 

De-acolo, lucru cert, să știu că nu mai pleacă

Și nu rămân ca ieri, de vise pustiit;

Privirea n-o să-mi fie lăsată și posacă

Atunci când mă găsesc doar de ele hrănit.

Publicitate