Vis de decembrie

Din cer atâta alb în pași de dans coboară,
Colinde lin răsună pe-acorduri de vioară,
Frumoasa Doamnă Rece covor de perle țese,
Și fumul tot mai iute pe coșul casei iese.

Decembrie e magic, e îmbrăcat în vrajă,
La colțul casei, falnic, omul de nea-i de strajă;
Te cheamă la căldură miros de portocală,
Parfum de verde brad și pe covor beteală.

Cu capul pe genunchi și cuibărită-n perne,
Ea privește tăcută cum iarna doru-şi cerne;
Brăduțul luminează în colțul de odaie,
Prin ochii ei se plimbă dorință și văpaie.

Privirea-i se oprește la verdele din brad,
În spirit de Crăciun câteva lacrimi cad.
De pe podea adună un auriu glob mic
Și îl agață-n pom, pereche la nimic.

Pare că-şi amintește, căci odată tresare,
Un cadou strânge-n brațe, prinde toată culoare,
Se-apropie de geam cu mâini pline și grele,
Zâmbește și întinde cadoul către stele.

Știe că-n depărtare și el face la fel,
Îi dăruiește clipa și inima din el,
Complici sunt în iubire și se sărută-n zbor,
Prin telepatie, iubesc, dar și duc dor.

Și ninge din înalturi și fulg pe fulg se-aleargă,
Cu dosul palmei, fata dă lacrima să șteargă;
Închide ochii-n taină s-adoarmă în tăcere,
În vis să-l întâlnească și să își ia putere.

Afară nu mai ninge, s-a potolit zăpada,
Se-aşterne dimineața, își face loc şarada:
Atingeri o dezmiardă si un sărut pe frunte-
El e realitate, vis a fost mai nainte.

Publicitate