Enigmă pentru suflet

Nu ştiu cine sunt, încotro mă îndrept.

Ce drum cu spini mă taie în bucăţi?

Aş cere ajutor, dar creieru-i inept,

Din temelii mă rupe cu proaste judecăţi.

 

Am ştiut cine sunt, dar ai fost tu aproape

Să mă pui la pământ cu vorbe care dor.

Eu credeam că iubirea te-nalţă, nu te rupe,

De ce de suferinţă îmi eşti tu scriitor?

 

Nu ştiu cine-am să fiu cu tine lângă mine

Când tu, mai mult ca alţii, primul arunci cu piatra,

Nu-ţi pun capul pe umăr ca să visez la mâine,

Nici să m-alinţi cu vorbe ce mult m-ar bucura.

 

În schimb, mă vrei aproape, să-mi tipăreşti în minte

Durere, vorbe crunte, neadevăr şi ură.

Când tremur lângă tine şi genele-s plecate

Se cheamă că-i iubire o aşa lovitură?

 

Când cred în tine sincer şi te admir orbeşte,

Dar tu nu crezi în mine, mă faci să mă-ndoiesc.

Când a ta vorbă rece inima-mi zdrobeşte

De ce cu toate astea, la tine mă gândesc?

Publicitate