Spuneam cândva despre mine că sunt om bun.
Azi când mă privesc în oglindă simt cum mă descompun:
7 grame frică, 10 răutate… ciudat, doar 4 grame bunătate.
Urâtul se lipește de mine, puțin câte puțin el ia în greutate.
Credeam cândva despre mine că sunt om bun,
Prin întuneric încerc să deslușesc când m-am pierdut pe drum.
Să fie ziua în care la tine nu am vrut să renunț și am stat
Deși tu aleseseşi, de langă mine erai plecat, prea mult îndepărtat?
Sau poate greșesc şi e momentul acela banal,
Când îmi spuneai că mă iubești, dar nu-mi mai scriai săptămânal,
N-am avut ochi să văd că mă pierd pe mine, că nu-ti mai păsa,
În goana după iubire n-am văzut că sufletul meu singur dansa.
Mă înșel, aşa-i? E ziua aia în care ți-am spus să nu-mi mai scrii,
Aveam zâmbetul pe buze, de promisiune credeam că n-ai să te ții,
Atunci s-a pierdut sufletul meu despre care credeam că e bun,
Te-a așteptat prea mult, de dor și de durere a devenit (ne)bun.
Bucurii pe dos 
…doar 4 grame bunatate? sunteti optimista! 7+10+4=21 grame 🙂 deci sufletul dumneavoastra are 21 de grame. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măcar de-ar rămâne la 4, ar fi suficiente, ideea e sa nu coboare ☺
ApreciazăApreciază
Am auzit o vorba pe care a spus-o un calugar din Athos unui ucenic de-al sau care trebuia sa mearga pentru o vreme in lume. Ii spunea: „Sa te rogi, ca sa nu te indracesti.” (am citat din memorie)
Si mama parintelui Teofil Paraian ii spunea mereu acestuia: „Sa nu-ti uiti de rugaciune!”
Cam asa este. Daca ne rugam bunatatea creste in noi, iar daca nu ne rugam ea scade mereu pana dispare cu totul.
Acum stiti niste lucruri! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană