Am fericirea îmbrăcată-n praf și peste ea s-a așezat toamna,
N-am ce să culeg anul ăsta, e secetă în suflet și nu s-a copt poama,
Nici n-a rodit prea bine copacul ce avea crengile de aur odată,
Azi, la-nceput de septembrie, nu-i mai e, de greutate, ramura aplecată.
Azi, la-nceput de septembrie, prea săracă în trageri de inimă,
Cu stele irosite pe dorințe, sunt versul poeziilor fără rimă,
Septembrie în calendare, duminică întâi și toamna la-nceput de drum,
Eu, copac fără frunze, fără roade și pierdută în neguri de fum.
Bucurii pe dos 
Tu, prea frumoasă în gânduri, să îți pot da eu cuvinte,
am albe atâtea rânduri, dar prea puțină minte,
să vărs strop de cerneală, să mi te întorc din cale,
când te întâlnesc mi-e teamă, să cad privirii tale.
îmi smulgi o bucurie, ce rar o simți în viață,
cu tine învăț a scrie, să mă topesc în gheață,
să îmi adun căldura, ce-mi tulbură adâncul,
cu tine îmi simt mâna, cum tremură cuvântul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană