Poveste

Timpul deşiră ața și noi povești se scriu,
Eu bat pasul pe loc și te numesc „târziu”,
Că mi-ești de vreme bună în suflet agățat,
Eu te-am tot dat afară, dar tu nu ai plecat.

Se-nchid porțile zilei și tu te naști din mare,
Mă bântui prin apus și mă trezești cu soare,
Un vânt perfid mi te strecoară-n gânduri,
De-ajung să te blestem în repetate rânduri.

Tovarăș ești cu luna şi-n nopțile prea lungi
O chemi să-mi stea în brațe de nu poți să ajungi,
Timid îmi bate-n geam, coboară-ncet spre mine,
Deloc nu stau pe gânduri că știu că-i de la tine.

Și îi fac semn să intre, dorul să-mi potolească,
Îmi pun în mâna ei povestea noastră albastră.
De chinuri mă dezbracă și-ncet stinge lumina,
Atunci când mă trezesc să uit a cui e vina.

Și-mi plâng la ea în brațe pentru tine iubirea,
Cum și ea-mi plânge mie și se pierde cu firea,
Că-n lumea asta mare nu-i secret minciuna
Cum că nu se iubește soarele cu luna.

Ce e iubirea noastră!… o pată de culoare,
O legătură strânsă între lună și soare,
Povestea dintre ei e și povestea noastră,
Nicicând cum trebuie n-o să se potrivească.

 

Publicitate