Resemnare

resemnare

Priveşte-n pământ şi din nimic se-adună,

Ar spune ceva, dar cine s-asculte?

Se-napoiază spre ţărm, fugind de furtună,

O-ncearcă prea multe, dar vorbele-s mute.

Ridică privirea de zâmbet cuprinsă

Chiar dacă în suflet lumina e stinsă.

 

Afară cerul e senin şi soarele-i fidel

Pe dinăuntru cade ploaia şi-i noroi.

Cu cine să se certe când gândul e mişel

Şi vede-n inamici doar bravi eroi?

Durerea este multă şi la apogeu,

Iar ea nu vede-n zare urmă de curcubeu.

 

Şi cade pe gânduri şi mult se frământă

Culege amintiri de vreme uitate.

Cu greu recunoaşte că-i în lume absentă,

Dar şi-n ultim ceas tot îi iartă păcate.

Şi plânge şi speră şi printre lacrimi

Mintea-şi pregăteşte pentru alte patimi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s