Se strică suflete

E roșu soarele-n apus
Și luna-i suflă peste rană,
Ploaia stăpână a rămas
Și cerne peste oameni mană.

Și strică suflete cu carul
Căci otrăvește pân’ la os,
C-așa i-a lăsat, Domnul, darul,
Să-ntoarcă binele pe dos.

Pe degete ne joacă, hoața,
Zâmbind frumos își toarce firul,
Și noi, naivii, trăim viața,
Ca spinul, nu ca trandafirul.

E roşu soarele-n apus
Și sângerează nemurirea
Că ploaia-n suflet ne-a pătruns
Și nu mai știm ce e iubirea.

Publicitate