Bunică dragă, mi te-ai dus,
La mână drumul tu mi-ai dat,
Erai ca toate mai presus,
Dar firul ți s-a terminat.
Cum sufletul să fie plin,
Când cu tine-ai luat jumate?
Cin’ să-mi mai spună că-i destin
Când mă urăsc că am păcate?
Eram mulți, dar cu o țoală
De vânt și ploi ne-ai apărat,
Acum casa este goală,
A cui să spun că sunt din sat?
Povești din negură de timp
Le curățai mereu de praf,
Pe lume cel mai scump cuvânt,
Al vieții mele scenograf.
Astăzi mă macină amintirea,
Unde să caut alinare?
Când tu îmi aprindeai privirea,
Eu îți aprind o lumânare.
Bucurii pe dos 
Ce poezie emoționantă și încărcată de sensibilitate! Scrii foarte frumos.
ApreciazăApreciază
Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere!
ApreciazăApreciat de 1 persoană