Mi te-ai dus…

Când primești, ai mâna plină

Și-n poală aduni de ești avar.

Eu vreau să dau când toți adună,

Că banu-i iad, e crunt calvar.

 

Și am tot dat de-a lungul firii,

Nu poala, sufletul să-ncarc,

Dar e tot gol și-mi dă gândirii,

Eu cobor în loc să urc.

 

Bunică dragă, mi te-ai dus,

La mână drumul tu mi-ai dat,

Erai ca toate mai presus,

Dar firul ți s-a terminat.

 

Cum sufletul să fie plin,

Când cu tine-ai luat jumate?

Cin’ să-mi mai spună că-i destin

Când mă urăsc că am păcate?

 

Eram mulți, dar cu o țoală

De vânt și ploi ne-ai apărat,

Acum casa este goală,

A cui să spun că sunt din sat?

 

Povești din negură de timp

Le curățai mereu de praf,

Pe lume cel mai scump cuvânt,

Al vieții mele scenograf.

 

Astăzi mă macină amintirea,

Unde să caut alinare?

Când tu îmi aprindeai privirea,

Eu îți aprind o lumânare.

bunica-alb-negru

 

Reclame

2 gânduri despre „Mi te-ai dus…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s