Cugetări

Iubirea-i credință, și har, și putere, lumina ce izvorăște din suflet.

Departe-i abisul când oamenii plantează în suflet doar flori,

Și-i vară tot anul, iar timpul, voit a uitat să cearnă și nori

Pe bolta ce ține pe umerii grei, un soare ce-i numai un zâmbet.

 

Credința-i sămânța ce încolțește și te îndeamnă să iei și să dai:

Să iei frumusețea din orice poveste, să dai durerea jos de pe chip.

Când simți că n-ai aripi și trupul e jos, să nu rămâi căzut în nisip –

Viu grai e exemplul, să-l vadă și alții, dar nu cu alai.

 

Bunătatea-i zâmbet dus la rang de artă, dar uităm adesea și ne încruntăm,

Înaintăm în viață cu pietre dând în alții și purtând doar haine croite din noroi.

De ce să ne mințim că suntem buni ca sfinții, când mâna ne e caldă, dar sufletul e sloi?

Când Dumnezeu e calea și fericirea toată, n-ar fi mai simplu, oare, modelul să-l urmăm?cugetari

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s