Apus

Un zgomot adânc mă toacă mărunt pe nervi,
Coboară spre suflet și mă transformă-n ateu;
Când urlă prin vene durerea și ochii sunt sclavi,
A cui liniște ești tu și a cui liniște sunt eu?

Sunt lacrimi înghețate ce îmi taie privirea,
Un nor ce stă să cadă peste figura-mi tristă,
Mi-e cald, mi-e rece și mare mi-e uimirea,
Că sunt cu ochi deschiși, dar inima mi-e lipsă.

In marea cui mă scald și câte valuri are?
N-ar fi mai bine, oare, să mă întorc spre mal?
Închid timid și ochii, au luat prea multă sare,
Sunt valuri zeci și sute, dar unul mi-e fatal.

Într-un dans cadențat mă poartă spre nisip
Ale apei enigme, nu mă duc în adâncuri,
Mă pierd sub cer sărac şi-oricat aș vrea să țip,
Privesc cum viața-mi piere din teamă și nimicuri.

Silvia-12

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s