Un zgomot adânc mă toacă mărunt pe nervi,
Coboară spre suflet și mă transformă-n ateu;
Când urlă prin vene durerea și ochii sunt sclavi,
A cui liniște ești tu și a cui liniște sunt eu?
Sunt lacrimi înghețate ce îmi taie privirea,
Un nor ce stă să cadă peste figura-mi tristă,
Mi-e cald, mi-e rece și mare mi-e uimirea,
Că sunt cu ochi deschiși, dar inima mi-e lipsă.
In marea cui mă scald și câte valuri are?
N-ar fi mai bine, oare, să mă întorc spre mal?
Închid timid și ochii, au luat prea multă sare,
Sunt valuri zeci și sute, dar unul mi-e fatal.
Într-un dans cadențat mă poartă spre nisip
Ale apei enigme, nu mă duc în adâncuri,
Mă pierd sub cer sărac şi-oricat aș vrea să țip,
Privesc cum viața-mi piere din teamă și nimicuri.
Bucurii pe dos 