Păstrez în amintiri povestea noastră și dintre degete n-am să te scap de tot,
O nebunie pe jumătate arsă, mocnind din vreme în vreme, te socot,
Un foc de lumânare, ai pâlpâit o vreme, dar frigul și-a vărsat a sa suflare
Și ne-a lăsat pe amândoi cu semne: eu plâng aici și tu în depărtare.
Ești de un timp încoace în ale mele rânduri și îmi zâmbești ca rănile-n oglindă,
Un cui bătut cu dibăcie în scânduri ce de trecut nu vrea să se desprindă,
Atâta tu la mine în minte ai deșteptat fără să crezi atâtea patimi,
De știi iubirea cum se simte, de ce lași loc pe lume pentru lacrimi?
Bucurii pe dos 