Astăzi nu m-am mai răbdat.
Mi-am tras un scaun în fața unei oglinzi:
,,Fată, mai ești aici, spre ce meleaguri tinzi?”
Astăzi m-am certat.
Mă simt de ceva vreme rătăcită,
Nu mai am răbdare cu mine, nu-mi mai e sete de carte
Și ce-nflorea cândva în suflet pare că ar fi pe moarte.
Nu mă mai simt iubită.
,,De ce privești și taci?
Vorbește cu mine, te apără, justifică-te, acum, aici,
De ce folosești cuvinte mari când sentimentele sunt mici?
E trist cum te complaci.
Faci fericirea cenușă.
Unde e fata care pleca de acasă să-şi împlinească visul
În mâini cu bani de pâine și-n buzunar cu scrisul?
Decazi! Nu vreau să fiu părtașă.
Nu-ți coborî privirea!
Întinde-mi o mână să pot să te trag la suprafață,
Suntem amândouă în poveste, avem de împărțit o viață .
Ajută-mă, nu-ți pierde firea!
Despică firul în patru!
Cercetează pe toate părțile, știu c-ai să-mi dai dreptate.
Trezeşte-te! E praf pe suflet, sunt zâmbete neîmbrăcate.
Ești actor, nu spectator la teatru!”
Bucurii pe dos 