Nu vrei să stai, nu vreau să pleci,
Nu vreau să cad, nu vrei să-mi treci,
Nu vrei să vii, nu vreau să plec,
Nu vreau să știu că vrei să-ți trec.
Nu vrei să arzi, tu vrei să doară,
Nu vrei să stai, nu tragi de sfoară,
Nu vreau să pleci, nu vrei să poți,
Nu vrei să ai, mă împarți cu toți.
Nu vreau să fugi, nu vrei să stai,
Nu vrei să pot, tu vrei să dai,
Nu vreau să am, eu vreau să fii,
Nu vrei de mână să mă ții.
Nu vreau să cer, nu vrei să iei,
Nu-mi vrei iubirea de doi lei,
Nu vreau să dorm, tu vrei să somn,
Nu vrei pe viață să-ți fiu om.
Nu vreau luna, nu-ți cer nici stele,
Dar îți sunt vis urât cu iele,
Nu vrei să stai și nu-ți cerșesc
Iubirea chiar de te iubesc.
Bucurii pe dos 
Wauuu! Faină tare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! ☺
ApreciazăApreciază
Imaginea: o galaxie întreagă între ei… Era o poveste în care se întâmpla chestia asta. Nu-i mai ştiu numele, nici al protagoniştilor. Cunosc sentimentul.
Consider că omul trebuie să fie recunoscător pentru iubire şi ca iubirea cere să i se răspundă cu iubire indiferent sub ce formă (acceptată). Eu citesc psaltirea chiar şi pentru lucruri banale ca acesta. Vreau ca să ştie că i-am iubit, vreau să ştie şi să nu fie impasibili la iubirea mea, am vrut răzbunare=răspunsul cel bun, şi l-am primit. Dumnezeu a dat pentru că am cerut. Chiar dacă nu voi fi impreună cu ei, totuşi nu sunt despărţit şi nu trăiesc ca un străin faţă de ei. Aşa!
La început nu am dat importanţă acestor lucruri. Am suferit ani de zile pentru asta. A venit timpul să-mi cer drepturile şi mi le-am cerut. Au avut timp destul să-mi răspundă de bună voie la dragostea mea, acum se ruşinează! Amin!
Va veni timpul când şi alţii vor trebui să facă un lucru asemănător, să ceară de la Dumnezeu, din inima lor, răspunsul cel bun, pentru ca dragostea lor să fie răzbunată.
Acum ştiu că şi ei înţeleg iubirea mea şi că s-au întors spre ea, chiar dacă nu ne mai vedem şi fiecare merge înainte. Am recunoaşterea şi recunoştiinţa care se cerea de la o faptă ca aceasta pentru că aşa este cu dreptate să fie.
Poate par rău şi plin de ură dar aceasta nu e decât patosul iubirii. Iubirea se cere împacată şi pănă să poţi primi iarăşi pe cineva ca prima dată trebuie rana vindecată prin iubire, a celuilalt către tine. Altfel boleşti cumplit la nesfârşit şi eu consider că aceasta nu e bine. Pentru că celălalt e o parte din tine.
M-am destăinuit aici, sper să-mi fie cu iertare.
ApreciazăApreciază
Piere în jocul luminilor
saltul de-amurg al delfinilor.
Valul acopere numele
scrise-n nisipuri, și urmele.
Soarele, lacrima Domnului,
cade în mările somnului.
Ziua se curmă, și veștile.
Umbra mărește poveștile.
Steaua te-atinge cu genele.
Mult tălmăcești toate semnele.
Ah, pentru cine sunt largile
vremi? Pentru cine catargele?
O, aventura, și apele!
Inimă, strânge pleoapele!
…. domnișoară?
ApreciazăApreciază