Autor: Bucurii pe dos

Hai să vorbim despre iubire!

Hai să vorbim despre iubire
Că-n inimă se-așterne iarna
Și am ajuns să-mi ies din fire,
Când m-ai lăsat să plec cu toamna.

Cu ale ei grămezi de frunze
Mi-a pus pe umeri haină nouă,
M-au îmbrăcat atâtea pânze,
De n-am simțit că stă să plouă.

Mi-a întins mâna, cu răbdare,
A așteptat să o urmez,
Mi-a pus și la ureche floare,
La sânul ei să mă așez.

Și am crezut că îmi vrea bine,
Că e senin în preajma ei,
Deși când mă gândeam la tine
Îmi mirosea a flori de tei.

Hai să vorbim despre iubire!
Am amânat de-atâtea ori
Că nu mai stau tristă-n neștire,
Vreau să te văd venind cu flori!

Publicitate

Impresii

Îmi legasem sufletul cu fir de mătase și
credeam că sunt fericită.
Îmi legănam dorul
fără să știu că-l arunc în ape adânci,
că se izbește cu putere de stânci
și nu își mai poate lua zborul
spre depărtări de un albastru infinit.
Îmi legasem sufletul cu fir de mătase și
credeam că am lumea la degetul mic,
dar m-am trezit plimbându-mi prin suflet nimic.


Cu dor

Mai fă-mă, Doamne, iar copil,
Să râd cu ochi senini la soare,
Să nu-mi ascund lacrimi subtil
Când dau de greu și rău mă doare.

Să pot desculță să alerg
Pe ulița plină de pietre,
Cu zâmbet sufletul să-l dreg,
Să nu mă pierd printre regrete.

Mai fă-mă, Doamne, fericită,
Mai fă-mă iar copil acasă,
Că viața asta-i încâlcită
Și nu se lasă înțeleasă.

Când ți-e dor

Cu toamna dansezi și te pierzi printre frunze,
Vioara suspină și cerne tristeți de vreme uitate,
Un gând încolțește și-ar prinde viață pe buze,
Dar promis-ai să rabzi, prea multe inimi stricate.

Și când ți-e dor… închizi ochii și taci.
La vremea potrivită, n-ai îndrăznit mai multe,
N-ai știut cum, n-ai vrut sau n-ai putut să faci.
Azi, când ți-e dor, închizi ochii și taci…

Reverii

Coboară lumina din ochii ei grei
Și mută-n privire tristețea adâncă,
Pe gânduri căzută sub floarea de tei,
Își reazemă capul ușor de o stâncă,

Adună trăiri în pumnul strâns bine,
Se uită prin suflet, ocol dă la toate,
Așteaptă să treacă norul ce vine,
Se roagă să-i fie păcate iertate,

Visează la fluturi și crede în zâne
Și-aduce aminte de zmei și pelin,
Clipește încet și soarele apune,
Iar frig și tăcere încet spre ea vin.

Ar vrea să adoarmă, că visul o minte,
O duce aproape de bun și frumos,
Dar un fior sub coaste se simte
Și cineva-ntoarce și visul pe dos.

Alte ploi

Privesc cu ochii-n durere
Risipă de gânduri și miere,
Rămân la fereastră pierdută,
Cu gândul la vremea trecută.

Se-așterne în casă tăcere,
Amestec de teamă și miere,
Din cer cade ploaia șiroaie,
Desculță mă plimb prin noroaie.

Se plimbă prin noapte himere,
Minciună de lapte și miere,
E vremea în care durerea
Nu se împacă cu mierea.

Bucurie furată

Atât de mult mi-am dorit de Crăciun un brad,
Cu gândul la copilărie să-l pot împodobi,
Dar n-am, și lacrimile rând pe rând îmi cad,
Că ce n-am acum, n-aveam nici când eram copii.

Și fără să vreau, plânge copilul din mine;
S-ar fi bucurat acum de ce îi lipsea odată,
Știe că nu-i uitat, știe că Moșul vine,
Dar nu e brad să-i pună sub el ciocolată.

Și poate-i nedrept să plâng ce nu este
Când sunt atâtea pentru care să mulțumesc,
Dar nu ține de mine, copilul crede-n poveste
Și l-am dezamagit: un brad i-ar fi spus că-l iubesc.

Să fi uitat?…

Zi-mi ce mai faci și dacă sufletul ți-e plin,
Dacă mai rătăcești în serile cu lună,
Cum ai facut de rimele îți sunt azi chin
Și nu mai vrei să scrii de-o vreme bună?

Să-mi spui pe unde pașii te mai plimbă,
Ce doruri dau chipului tău culoare,
De ce nu mai vorbim aceeași limbă,
Spre cine azi te duci zâmbind cu-o floare?

Zi-mi dacă iarnă este și la tine
Și dacă-n gânduri mă mai porți vreun pic,
De m-ai iertat că am uitat de tine
Și-n acea zi n-am îngânat nimic.

Să-mi spui ce vrei că sunt aici s-ascult,
Dar să nu crezi că te-am uitat, ba chiar,
S-adun ce îmi lipsea atât de mult,
Te-am ținut pentru mine acea zi de brumar.