Trage soarele s-apună pe al vieții mele cer,
În al nopții întuneric chiar și zâmbetele pier,
Liniștea îmi e străină, bat-o vina că-i prea rară,
Stau de vorbă cu amarul și simțirea mi-e amară.

Plouă lacom din înalturi şi-s udă până la piele,
Umbre peste umbre cad și m-aruncă printre rele,
Nu-i o rază de lumină să se vadă-n depărtare,
Sufletul e la pământ, pare că speranța moare.

Să mă resemnez e lesne, dar folosul care-ar fi?
Nu-i mai bine să-nşel soarta și să mă-nvăț a trăi?
Scutur haina de pe mine, praful să se ducă-n vânt
Și cu zâmbetul pe buze mă ridic de la pământ.

Trag nădejde că de mâine se deschide-o altă cale,
Sub alt chip și cu alt nume soarele mi-o da târcoale;
Viața-i haos uneori, dar speranța, ştiu, nu moare:
A-nceput de azi să plouă, dar de azi plouă cu soare.

Screenshot_2019-04-19-19-27-45-1.png

Reclame

Ploaie-n aprilie

Plouă mărunt într-o joi de aprilie,
Se cerne de sus durere nebună,
Iar inima-n piept cu orice bătaie
Din brațe străine încet mă adună.

Plouă de-o vreme și satul e ud,
Nici urmă de om pe stradă nu trece,
Din suflet îmi par un zgomot c-aud:
E ploaia ce cade flămândă și rece.

Plouă târziu și-n zare-i doar fum,
Copacii se-ndoaie sub crengile grele,
Din brațele tale încerc să m-adun,
Dar brațele tale sunt visele mele.

Plouă mărunt și tu nu-mi dai stare,
Din cer par să cadă lacrimi mereu;
Prin minte îmi trece o simplă-ntrebare:
Care-i mai rece: ploaia sau eu?

image-2388-760x397-00-75

Băiatul ce ține de mână o fată

Ne așteaptă primăvara devreme
Cu muguri de cais și flori de liliac,
Parfum de senin și fine poeme,
Zâmbind ne aşteaptă sub un copac.

De mână mă iei și pasul grăbești,
O floare îmi pui după ureche,
E Martie-n aer și știu ce gândești:
Te ceartă timpul că-mi ești nepereche.

Spre tine mă tragi, distanța dispare,
Aproape mă duci de tot ce eu sper,
Mă gâdili pe spate, fiorul apare,
Că-i timp, că e vreme, le dai ce îți cer.

Un zâmbet timid las să-ncolțească,
Privirea-mi feresc ușor rușinată,
E timp pân’ ajungem să mă iubească
Băiatul ce ține de mână o fată.

Stă floarea să cadă de după ureche,
Mai bine-o așezi, din una faci două,
Privirea ți-o știu, în suflet mi-e veche,
Însă iubirea… iubirea ți-e nouă.

Drum e destul, dar nu ne grăbim,
Din Martie-n Mai timp să tot fie,
Ușor să luăm lucrul și să simțim
De e iubire, de e chimie.

Și mergem la pas, de mână mă ții,
Iar uneori te pierzi în cuvinte,
Începi să mă simți și bine o știi
Că inima-i hoață, dar azi nu te minte.

Mult a mai fost, puțin a rămas,
Se vede în zare copacul minune,
Cu mine tu ești și preț de un ceas
Mai sunt și eu de mână cu tine.

O teama târzie pe buze-mi apare,
Că Mai a venit și drumul e gata,
Îmi tremură pașii, deloc nu am stare,
Nu știu de băiatul iubește azi fata.

Mult prea senin mâna mi-o strângi,
Însă privirea ți-e tot înainte,
Mă bate gândul că inima-mi frângi
Căci de o vreme n-aud cuvinte.

Parfum de senin și fine poeme,
Muguri de cais și flori de liliac,
Nu e târziu, nu e devreme,
Fata-i iubită de-alesul băiat.FB_IMG_1554368544111

O ultimă poezie

De azi nu te mai scriu în poezii,
Nu te mai chem și nu te mai aștept,
De-acum, și chiar de te-ai gândi să vii,
Să știi că mi te-am scos din piept.

Te-nalță, dară, pe alt cer de azi,
Și-n altă inimă aprinde stele mii,
În ochii mei ai reușit să cazi,
Și, Doamne, cât de sus puteai să fii.

Găsește-ți loc în alte brațe calde,
Și odihnește-ți pașii clocotiți de dor,
Iubirea-i și la mine, o simt cum încă arde,
Dar nu te mai primesc, de știu că am să mor.

De azi fii omul drag al altei fete,
Fii soarele ce-i încălzește dimineața,
Și lasă-i loc unei false poete,
Din ghemul vieții ei să-ți rupă ața.

FB_IMG_1554143128748

Adevărul din mine

Desculță am venit pe lume și tot desculță voi fi plecat,
Cu picioarele goale înaintez până la genunchi în noroi,
Mă încălț cu durere și zâmbind admir ghetele noi,
Prea dură cu mine însămi mă pun la zid în loc să mă fi iertat.

Greșesc față de mine și de parcă nu ar fi destul
Greșesc și față de alții și nu sunt în stare să îmi asum,
Nebună în goana după deziluzii din propriul eu mă consum,
Aş merge drept spre răsărit, dar mă-nghite nemilos vestul.

Risipesc lacrimi în plină secetă de zâmbete viu colorate,
Arunc peste umăr întregul tezaur de liniște sufletească,
Mă plâng apoi că pomul vieții nu știe în mine să rodească
Și rămân săracă: cu aripi de plumb, dar zboruri amânate.

Apus

Un zgomot adânc mă toacă mărunt pe nervi,
Coboară spre suflet și mă transformă-n ateu;
Când urlă prin vene durerea și ochii sunt sclavi,
A cui liniște ești tu și a cui liniște sunt eu?

Sunt lacrimi înghețate ce îmi taie privirea,
Un nor ce stă să cadă peste figura-mi tristă,
Mi-e cald, mi-e rece și mare mi-e uimirea,
Că sunt cu ochi deschiși, dar inima mi-e lipsă.

In marea cui mă scald și câte valuri are?
N-ar fi mai bine, oare, să mă întorc spre mal?
Închid timid și ochii, au luat prea multă sare,
Sunt valuri zeci și sute, dar unul mi-e fatal.

Într-un dans cadențat mă poartă spre nisip
Ale apei enigme, nu mă duc în adâncuri,
Mă pierd sub cer sărac şi-oricat aș vrea să țip,
Privesc cum viața-mi piere din teamă și nimicuri.

Silvia-12

Pe limba inimii noastre

Amarul mă străpunge și nu-nțeleg de ce,
Dar mintea într-o clipă la tine mă aduce,
Te macină prin suflet idei care te dor,
Inima nu mă minte, au ele limba lor.

Privește adânc în suflet, acolo mă găsesc,
Nu am altă menire decât să te iubesc,
Vino încet spre geam, întinde mână lin,
Și dă-mi toată durerea să te scutesc de chin.

Spre cer înalță ochii, adună stele zeci
Și ține-le în brațe, să le-ncălzeşti, că-s reci,
În vârful de salcâm, ce vezi? Ia seama bine!
E taina nemuririi și a venit la tine.

Vezi luna cum suspină sub privirea-ți tristă?
Fie-ți milă de ea, întinde-i o batistă;
Sau nu vrei mai bine să-i pui zâmbet pe față?
Zâmbește tu, iubire, s-o vezi cum prinde viață!

Aruncă azi pelinul ce-ți amărăşte soarta,
Trăiește-o pe deplin că asta e, n-ai alta.
Din suflet vine viața și tot de-acolo lumina,
Liniștea este cheia. Curaj, întinde-i mâna!

Pune-ți cald în priviri, căutător de mistere,
Trage-mă lângă tine, inimă ta mi-e avere,
Ascultă veșnicia ce se desprinde din astre,
Vorbeşte-mi fără cuvinte, pe limba inimii noastre.

20190324_210341