Nu lovim cu frumos

Nu îmi dau pace niște vorbe de care mă lovesc cam des,
De câte ori nu am rostit
,,Sincer să fiu…”; cu ce-am spus înainte înseamnă c-am mințit?
Ce bazaconii pe gură ne mai ies!

Nu mă împac cu gândul că-n lume sunt mulți aceia care
Își spală mâinile ușor:
,,Timpul are pentru toți o cale”; tu ce-ai făcut să-i vii în ajutor?
Ce minte scurtă omul nostru are!

Nu am vreo mulțumire să te aud spunând senin,
Cu zâmbet larg pe față:
,,Aveai dreptate”; să-mi recunoști a trebuit să o aștept o viață.
Ce aruncăm în alții cu venin!

Nu mă ajută cu nimic să dau din gură mai mereu,
Voind să pot fi de folos:
,,Fii bun, te vede Cel de Sus”; mă iei în râs, cu mine speli pe jos.
Ce mare derbedeu mai sunt și eu!

Nu lovim cu frumos, îl ținem să moară de foame,
Minciuni și răutate, pe noi se-adună scame.

Aruncăm cu urât în neștire,
Ce lume condamnată la pieire!

Reclame

S.O.S.

Astăzi nu m-am mai răbdat.
Mi-am tras un scaun în fața unei oglinzi:
,,Fată, mai ești aici, spre ce meleaguri tinzi?”
Astăzi m-am certat.
Mă simt de ceva vreme rătăcită,
Nu mai am răbdare cu mine, nu-mi mai e sete de carte
Și ce-nflorea cândva în suflet pare că ar fi pe moarte.
Nu mă mai simt iubită.
,,De ce privești și taci?
Vorbește cu mine, te apără, justifică-te, acum, aici,
De ce folosești cuvinte mari când sentimentele sunt mici?
E trist cum te complaci.
Faci fericirea cenușă.
Unde e fata care pleca de acasă să-şi împlinească visul
În mâini cu bani de pâine și-n buzunar cu scrisul?
Decazi! Nu vreau să fiu părtașă.
Nu-ți coborî privirea!
Întinde-mi o mână să pot să te trag la suprafață,
Suntem amândouă în poveste, avem de împărțit o viață .
Ajută-mă, nu-ți pierde firea!
Despică firul în patru!
Cercetează pe toate părțile, știu c-ai să-mi dai dreptate.
Trezeşte-te! E praf pe suflet, sunt zâmbete neîmbrăcate.
Ești actor, nu spectator la teatru!”

Te chem

Te-aşază lângă mine, mi-ascultă liniștea,
Privește-mă în ochi, dar nu spune nimic,
Ridică-mă de poți, adună-mi vraiștea,
Fă-mă să vreau să lupt, nu mă lăsa s-abdic.

Furnică-mă prin piele și ia-mi din suflet oful,
Dezleagă-mă de rele, mă spală de păcate,
Șterge-mi cu o privire din zâmbete tot praful
Și relele făcute să mi le faci uitate.

Te chem cu disperare să nu mă lași pierdută,
Ai cheia de la suflet, doar tu poți rezolva,
Credeam că-s vindecată, dar rana nu-i cusută,
Mai vino înc-o dată, de ți-a păsat cândva.

6d73306dbac0864b7bcc0588210f7b12-1

Se duce timpul, Doamne!

Se duce timpul, Doamne, se duce, nu stă-n loc,
Îmbătrânește omul tânjind după noroc,
Ar vrea mai mult să aibă, mai mult să poată duce,
Făr’ să știe, naivul, că duce-n spate-o cruce.

Aleargă să adune crezând c-averea-i fală,
Când toată bucuria nu cere osteneală,
O strachină cu ciorbă și-o pâine coaptă-n vatră,
Ce mare fericire, ce viață minunată!

Câtă avere-n suflet copiii când zâmbesc,
Și câtă împlinire când ,,mamă” te numesc,
Cum poate o făptură să-ți fie lumea toată
Când te privește-n ochi, din suflet spune ,,tată”.

Ce binecuvântare să poți capul s-aşterni,
Fruntea să-ți descrețeşti în poală la prieteni,
Vecinii semn să-ți facă, să îți dea nuci din sân,
Tu să te simți bogat, peste toate stăpân.

Te clatini de emoții, răsuflarea-ți se taie,
Când o mână de om te strigă des ,,mamaie”,
De mânecă te trage și vrea să vă jucați,
Tataie va privește, cu mâna bătrânețea-i luați.

Se duce timpul, Doamne, se duce,-n loc nu stă,
Dă-ne înțelepciune s-alegem calea justă,
Să luăm din toate bine, să trăim cu măsură,
Nu-n bani stă fericirea, ci-n iubire pură.

De dragul ei

Spuneai povești sub stele
Despre un el și-o ea,
Gura-ți plină de rele,
De rău se dezicea.

Înșiri povești sub lună
Și ochii-ți luminează,
Nu ai inimă bună,
Dar eu te țin în pază.

Ai rău sădit în tine
Și-ar vrea să încolțească,
Dar când vorbești de mine,
Dă să se ofilească.

Urzeşti povești în noapte,
Despre un el și-o ea,
Ești rău în multe fapte,
Te schimbă dragostea.

Nu mai e…

Nu mai e timp de vis și de iubire,
Nu mai e timp de pași de dans în doi,
Dar timp prea mult de dor și amăgire,
E prea mult timp, dar nu mai suntem noi.

Nu mai e timp de șoapte la ureche,
Nu mai e timp de-al tău parfum pe piele,
E timp prea mult, dar e poveste veche,
E timp destul fără de noi sub stele.

Nu mai e timp de răsuflarea-ți caldă,
Nu mai e timp de somn pe brațul tău,
E timp destul de amintire fadă,
E prea mult timp de mari păreri de rău.

Nu mai e timp de mine-n ochii tăi,
Nu mai e timp de tine-n mintea mea,
E timp destul de noi pe alte căi,
E prea mult timp, dar cine să-l mai vrea!

De ce?

De ce, lume,-ti faci păcate
Vorbindu-mă pe la spate?
Că ți-am fost ieri fericire
Şi-azi pot trăi fără tine?

Nu pe alții-i denigrezi,
Ci pe tine jos te-așezi
Că ești un om de nimic,
Te vrei mare, dar ești mic.

Până să îți deschizi gura
Vezi-ți, tu, bine figura,
Că-i brăzdată de păcate,
Vină, ură, nedreptate.

Nu căuta să pretinzi
Că ești sfântul între sfinti,
De-aş vorbi, o știi prea bine…
Cine-ar pierde, spune-mi, cine?

fb_img_1547018995159