Nostalgie

Frumoase vremuri azi trăiesc,

Dar nu pot să nu-mi amintesc,

Copilăria ce-a trecut,

Scumpe meleaguri ce-am văzut.

 

Nu ne țineau din scurt părinții

Că n-aveau la noi pretenții,

Ne trăgeau la socoteală,

Doar când se vorbea de școală.

 

Cutreieram din zori de zi

Mândre dealuri și cămpii.

Lunca-ntreagă o luam la pas,

Nu țineam seama de ceas.

 

Nici la muncă nu ne-au pus,

Însă singuri ne-am propus

Să mai facem și avere,

Atât cât ne stă-n putere.

 

Și am strâns în acei ani,

Însă nu lucruri, nici bani,

Copii fiind, a noastră avere

Sta într-o simplă apreciere.

 

Azi îl numim voluntar

Și-l vedem doar prin ziar.

Voluntari eram și noi,

Dar n-o faceam pentru foi.

 

Zi de zi juleam genunchii

Spălând covoarele bisericii,

Fără să fim împinși din urmă

De lumea de prin comună.

 

Așa simțeam că se cuvine,

Că-i un lăcaș ce ne-aparține,

Deși eram cu mult prea mici,

Doar niște simpli novici.

 

Ce mai spălam la țoale,

La fântânele-n vale.

Ne dădeam ultima suflare

Seara, la dansuri populare.

 

Eram cu toții pui de om

Și ne jucam mereu șotron,

Dar nu uitam de cele sfinte

Și ne țineam de jurăminte.

 

Cu suflet și minte deschisă

Pășeam zilnic în biserică.

Ascultam cântând canoane

Și sărutam zeci de icoane.

 

Nici Tesluiul n-a scăpat,

Tot mereu l-am vizitat.

Scoici întruna adunam

Și ne făceam că le vindeam.

 

Vecinii ne intrau în joc,

Iar noi dădeam de noroc,

Frățește împărțeam câștigul,

Zburând căutam magazinul.

 

Bomboane, gumă, pufuleți,

Nu mai eram cei vorbăreți.

Un tatuaj pe mâna stângă

Și mama începea să plângă

 

La gândul că i-am dat de furcă

De ne freca, biata, cu țuică,

Să facă iar oameni din noi,

Frumoși, curați, fără noroi.

 

În fumul de autobuz,

De ne priveai, erai confuz,

Dar ce plăcere mai aveam,

Dansând în el, ne istoveam.

 

Frumoase vremuri am trăit,

Dar n-a fost timp de șovăit.

Frumoase vremuri de trăiesc,

Tot în trecut mă regăsesc.

 

ce-copilarie-este-mai-frumoasa-sotronul-noua-pietre-sau-elasticul-ori-gta-v-pe-xbox-sau-counter-strike-video-155336

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s