Fata de pe altă bancă

Cu ochii mici, cu fața-n soare, prin păr plimbându-se zefirul,
Pe altă bancă, -n depărtare, aștept să cadă asfințitul,
În negură să-mi rătăcesc pornirea de a-l chema prin versuri,
De două ori să mă gândesc când vreau să mă-ncred în eresuri.

De nicăieri răsare luna și ochii-mi o privesc cu sete,
A cerului blândă stăpâna țese povești bietei poete,
Pe suflet dă cu praf de stele, prin inimă plimbă luceferi,
Ape ce-am strâns din lacrimi rele toate le umple azi cu nuferi.

Și ce senin pe cerul vieții, cum înfloresc mărgăritare
Când cade roua dimineții și scaldă floare după floare,
Ce nori care aduc furtuna zâmbesc perfid cerșind să-i cred,
Iar eu, privind la suprafață, în ce-mi văd ochii mă încred.

Pe altă bancă, -n depărtare, de ore bune a asfințit,
Iar vântul ce-mi scălda în soare părul de supărare nins
Coboară iute peste umăr și mi se mută în priviri
Când aflu că în depărtare cu gând la mine tare suferi.

Ca o fantasmă fără nume port vraja stinsului apus,
Din câtă lume e pe lume la mine viața te-a adus,
Ne-am scris povestea printre rânduri în universul nostru mut,
Dar n-am țesut ultima foaie că luna din cer a căzut.