Bucurii pe dos

Nebun la umbra lunii

Târziu în miezul nopții, nebun la umbra lunii,
Când dorm până și sfinții, doar timpul iute trece,
Când visele plutesc pe aripile lumii
Cum pot să mă prefac că-n suflet nu e rece?

Sub care stea să pot să-mi odihnesc din gânduri
Și care cer ascunde un soare fără dinți?
Mi-e prinsă fericirea în laț cu câte noduri
De nu-i aduc un zâmbet nici vorbe, nici arginți?

De ce tăceri deșarte le socotesc ecouri
Și zgomote profunde sunt mici și simple șoapte?
Putere, vis, speranță de ce toate-s nimicuri
Și-adun în pumni grămadă doar rău în miez de noapte?

Ce doruri mă frământă, ce vise n-au culoare
De ochii mei tânjesc ca ploaia să îi ude?
Am strâns la piept doar bine și cerul mi-e cu soare
Dar eu cuprind tristețea privind-o cum îmi râde.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s