Târziu în miezul nopții, nebun la umbra lunii,
Când dorm până și sfinții, doar timpul iute trece,
Când visele plutesc pe aripile lumii
Cum pot să mă prefac că-n suflet nu e rece?
Sub care stea să pot să-mi odihnesc din gânduri
Și care cer ascunde un soare fără dinți?
Mi-e prinsă fericirea în laț cu câte noduri
De nu-i aduc un zâmbet nici vorbe, nici arginți?
De ce tăceri deșarte le socotesc ecouri
Și zgomote profunde sunt mici și simple șoapte?
Putere, vis, speranță de ce toate-s nimicuri
Și-adun în pumni grămadă doar rău în miez de noapte?
Ce doruri mă frământă, ce vise n-au culoare
De ochii mei tânjesc ca ploaia să îi ude?
Am strâns la piept doar bine și cerul mi-e cu soare
Dar eu cuprind tristețea privind-o cum îmi râde.
Bucurii pe dos 