Vara asta las soarele să-mi răsară pe față,
Așa frumoasă mă simt de trei zile,
De parcă azi fac primii pași de viață
În cartea anilor mei cu albe file.
Vara asta nu se mai întoarce vreodată,
Iar de amânat am tot amânat destul,
De astăzi vreau să fiu acea fată
Care lasă, sub orice formă, în spate, urâtul.
Vara asta vreau să îmi scriu povestea frumos,
Iar pentru asta n-am nevoie, musai, de un ,,el”;
Pe mine mă caut, mie să îmi fiu cosmos,
Să mă iubesc în chipul cel mai cel.
Vara asta e despre mine și despre iertare,
Așa frumoasă mă simt de trei zile,
Că nu văd rostul să plâng lacrimi amare
Părăsită fiind, acum trei zile, de tine.
nu voi pleca, dar dacă îmi vei cere,
voi așeza într-o carte, toate ale mele.
și într-o dimineață, în zorii timpurii,
ți-o voi lăsa sub pernă. să nu mă uiți de n-oi mai fi…
ApreciazăApreciază