Bucurie furată

Atât de mult mi-am dorit de Crăciun un brad,
Cu gândul la copilărie să-l pot împodobi,
Dar n-am, și lacrimile rând pe rând îmi cad,
Că ce n-am acum, n-aveam nici când eram copii.

Și fără să vreau, plânge copilul din mine;
S-ar fi bucurat acum de ce îi lipsea odată,
Știe că nu-i uitat, știe că Moșul vine,
Dar nu e brad să-i pună sub el ciocolată.

Și poate-i nedrept să plâng ce nu este
Când sunt atâtea pentru care să mulțumesc,
Dar nu ține de mine, copilul crede-n poveste
Și l-am dezamagit: un brad i-ar fi spus că-l iubesc.

• 

Publicitate