M-am pus la adăpost de zile cu soare și cer senin,
De fluturi ce-au fost în zbor căderea drumului lin,
Dar o tăcere ascunsă prin gânduri cândva uitate
Se vrea pătrunsă de zgomot că încă o simt cum se zbate.
Nebuna gonește departe, străbate pământul la pas,
Și golul ce te desparte de-al stinsului meu dulce glas,
Îl umple cu basme urzite să-ți mute stele-n privire
Și zâmbete menite să-ți dea de bine știre.
Pusă la adăpost și ascunsă de vreme cu soare,
Știută pe de rost, scrisă-n povești cu literă mare,
Mă duce gândul la tine, te poartă-n poezii cu tăcere
Și-așteaptă să-i spui că ești bine, muza catrenelor efemere!
Bucurii pe dos 