Desculță am venit pe lume și tot desculță voi fi plecat,
Cu picioarele goale înaintez până la genunchi în noroi,
Mă încălț cu durere și zâmbind admir ghetele noi,
Prea dură cu mine însămi mă pun la zid în loc să mă fi iertat.
Greșesc față de mine și de parcă nu ar fi destul
Greșesc și față de alții și nu sunt în stare să îmi asum,
Nebună în goana după deziluzii din propriul eu mă consum,
Aş merge drept spre răsărit, dar mă-nghite nemilos vestul.
Risipesc lacrimi în plină secetă de zâmbete viu colorate,
Arunc peste umăr întregul tezaur de liniște sufletească,
Mă plâng apoi că pomul vieții nu știe în mine să rodească
Și rămân săracă: cu aripi de plumb, dar zboruri amânate.
Bucurii pe dos 
Ce sa va mai spun? Cred ca suntem multi care trecem prin aceleasi trairi si experiente. Trebuie sa ne salvam pe noi insine si lumea in care traim, sa facem ceea ce ni se cere de catre providenta. Vremurile o cer!
ApreciazăApreciat de 2 persoane