Nu te-ai oprit la lună, nu te-ai oprit la soare,
Mi-ai pus întregul cer cândva în brațe,
Dar mă lipseam de aștri, de flori și frumusețe
De mi-ai fi spus atunci că și iubirea doare.
Degeaba încerci astăzi de tine să mă aperi,
Mult prea adânc în piele te simt că-mi ești intrat,
Mi-ai fi făcut mult bine de nu te-aş fi aflat,
Căci astfel n-ar fi lacrimi privind la zi de ieri.
De nu am fost ce cauți, de ce ai ales să stai?
De ce să îți duc dorul cu tine lângă mine?
A mea e toată vina, dar vine de la tine:
A mea c-am așteptat, a ta, că nu iubeai.
De ce să mă condamn că nu ești ce-am visat?
De ce să te urăsc c-ai scris final doar pentru voi?
Nu pot să îți port pică, iar ochii-ți triști și goi
Chiar dacă n-au cerut-o, să știi că i-am iertat!
Bucurii pe dos 