Pe limba inimii noastre

Amarul mă străpunge și nu-nțeleg de ce,
Dar mintea într-o clipă la tine mă aduce,
Te macină prin suflet idei care te dor,
Inima nu mă minte, au ele limba lor.

Privește adânc în suflet, acolo mă găsesc,
Nu am altă menire decât să te iubesc,
Vino încet spre geam, întinde mână lin,
Și dă-mi toată durerea să te scutesc de chin.

Spre cer înalță ochii, adună stele zeci
Și ține-le în brațe, să le-ncălzeşti, că-s reci,
În vârful de salcâm, ce vezi? Ia seama bine!
E taina nemuririi și a venit la tine.

Vezi luna cum suspină sub privirea-ți tristă?
Fie-ți milă de ea, întinde-i o batistă;
Sau nu vrei mai bine să-i pui zâmbet pe față?
Zâmbește tu, iubire, s-o vezi cum prinde viață!

Aruncă azi pelinul ce-ți amărăşte soarta,
Trăiește-o pe deplin că asta e, n-ai alta.
Din suflet vine viața și tot de-acolo lumina,
Liniștea este cheia. Curaj, întinde-i mâna!

Pune-ți cald în priviri, căutător de mistere,
Trage-mă lângă tine, inimă ta mi-e avere,
Ascultă veșnicia ce se desprinde din astre,
Vorbeşte-mi fără cuvinte, pe limba inimii noastre.

Publicitate