Mă ierți că te iubesc, dar plec?
Așa nu pot, nu știu, nu stau,
Prin suflet sper să nu-ți mai trec,
Ia-ți inima-napoi! N-o vreau!
Că mă iubești, dar pe jumate,
Iar eu vreau totul, ca să știi,
Inima ta în piept îmi bate,
Dar nu știi tu a mă iubi.
Ești egoist, o văd prea bine,
De mine nu poți să te lași,
Dar mâna ta pe-a mea n-o ține
Când lângă mine tu faci pași.
Mă ierți că te iubesc, dar plec?
O vorbă n-am să-ți mai ascult.
Prin suflet sper să nu-ți mai trec,
Deși esti totul și ceva mai mult…
Bucurii pe dos 
Foarte frumoasa! Felicitari!
ApreciazăApreciază
Mă bucur că place! Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Cred că dragostea asta e-o boală! :))
Nu știu dacă e normal așa. Trebuie să existe un echilibru! Sunt unii care-și pierd mințile din cauza asta… este clar că nu e ceva normal.
Nu zic de dumnevoastră… dar vad mulți oameni care suferă (știu ați spus ca nu suferiți, dar poeziile vă contrazic) pentru ca, cred eu, nu au sufletul pus în ordine față de Dumnezeu pe care ar trebui să-L iubească mai mult.
Oricum este doar o parere de-a mea. Nu înțeleg fenomenul în totalitate.
Mie mi se pare ca o patimă, o rănire a sufletului,… și mai sunt unii care mai și iubesc această rană. Hî,… Ce chestie!
Și eu mi-am dat la un moment seama că iubesc pe cineva, dar n-am suferit. Nu era o suferință!
Mă întreb… cum se împacă porunca „să iubești pe toți oamenii la fel” cu situația în care ești căsătorit… :)) … Un parinte mi-a spus că tot ce au oamenii căsătoriți în plus față de restul e că au relații trupești. 🙂 Ha… Bună treabă nu! Și noi exacerbăm anumte lucruri care de fapt se dovedesc a nu fi nici măcar normale. E firesc pănă la urmă să le lași, că daca nu ajungi rău de tot. Și sunt exemple în acest sens duium… Vezi Romeo și Julieta,… care mai mult pot fi considerați ca niște oameni lipsiți de minte decat ca niște oameni (…) … dar sunt dați exemplu. Hî! Halal exemplu!
Pot parea insensibil… e greu de înțeles poate și apoi de acceptat,… pentru unii… dar adevărul trebuie să fie luminos… și bucurie… și eliberator…
Eliberare! 🙂
ApreciazăApreciază
Deși, așa cum v-am spus, săpați mult prea adânc, îmi pare ca luat totul prea în serios, mă bucură tare ca va expuneți gândurile. Dragostea, boala? Eu as spune ca ești bolnav de nu iubești! Iar suferința e parte din viața, bineînțeles ca nu încurajez așa ceva, dar e firesc sa se mai lipească de noi din când în când, ideea e sa n-o lasam sa ne doboare.
ApreciazăApreciază
Eu am vrut să știu aceste lucruri de aceea sap așa adânc. Poate nu e bine, dar știu că există un adevăr și că poate fi aflat. Poate nu-mi folosește, dar dacă nu-mi folosește nici nu o să-l știu.
Mi se pare că chiar aceasta trebuie sa facem sa aflăm adevărul lucrurilor.
Mi-a mai spus cineva ca nu asta trebuie să facem și sa nu ne ducem la originea lucrurilor… dar eu nu cred așa, era într-un alt context bineînțeles. (Probabil se referea la a nu încerca să găsești vinovatul.) 🙂
Mai vreau să spun ceva: eu nu cred în suferință… Treaba lor, care vrea să sufere, să sufere, dar nu aceasta e voia lui Dumnezeu. Suferința are rostul ei, dar nu este scop.
Până la urmă dumneavoastră nu ați greșit în ceea ce ați zis.
Să dea Dumnezeu să dăm de binele cel adevărat!
Mi-a mai venit în minte și aceasta: că femeia spune ce simte, iar bărbatul ceea ce gândește. :))
ApreciazăApreciază
Trist, dar minunat scrisă!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană