Spre apus, în pași grăbiți

apusRăsărituri am numărat sute, dar apusului mi-e greu să nu-i întorc spatele… totuși, azi am rămas cu fața spre el – după un lung și anevoios drum, cu picioare scăldate în praf și ochi aducători de ploi, cu mâini ce scăpau printre degete visuri și emoții desenate prin vene, azi am privit apusul, căci am privit către tine. Mi te-ai rupt din suflet bucată cu bucată și-atât de lacom ai fost încât ai rupt și din mine. Azi, pentru prima dată, am lepădat bagheta și m-am lăsat de magie: plec azi, plec mâine, te las ieri, rămâi singur de luni, n-au mai fost recuzită pentru spectacol, azi au fost adevăr. Un adevăr al cui? Adevărul meu? Adevărul tău? Și cine apus? Eu sau tu?

Leneș din fire, dormeai mereu până târziu. Păstrează ce n-ai avut, rămâi cu răsăritul, eu am să mă bucur de apus…

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s