Prin ploi

Plouă și azi ca-n vremi trecute,
E zi de mai și cerul plânge,
Crengi la pământ de lacrimi rupte,
În piept bătaia mi se stinge.

Plouă mărunt ca-n joi de aprilie,
Din brațe străine m-am adunat,
Dar inima-n piept cu orice bătaie
La tine nici astăzi n-a renunțat.

Plouă și cerul stele nu are,
Nici luna regină nu-i peste sat,
Bate-n fereastră o lumânare
Și-n suflet mă-ncearcă un negru oftat.

Plouă de-o vreme și apa șiroaie
Pătrunde în casă și printre gânduri,
N-aud la ușă vreo scurtă bătaie,
Ea se strecoară prin putrede scânduri.

Plouă întruna și nu găsesc pace,
Atâtea idei prin gând se rotesc,
Plouă și-n minte lumină se face:
Nu-i îndoială, eu, sigur, iubesc.

Fata de pe altă bancă

Cu ochii mici, cu fața-n soare, prin păr plimbându-se zefirul,
Pe altă bancă, -n depărtare, aștept să cadă asfințitul,
În negură să-mi rătăcesc pornirea de a-l chema prin versuri,
De două ori să mă gândesc când vreau să mă-ncred în eresuri.

De nicăieri răsare luna și ochii-mi o privesc cu sete,
A cerului blândă stăpâna țese povești bietei poete,
Pe suflet dă cu praf de stele, prin inimă plimbă luceferi,
Ape ce-am strâns din lacrimi rele toate le umple azi cu nuferi.

Și ce senin pe cerul vieții, cum înfloresc mărgăritare
Când cade roua dimineții și scaldă floare după floare,
Ce nori care aduc furtuna zâmbesc perfid cerșind să-i cred,
Iar eu, privind la suprafață, în ce-mi văd ochii mă încred.

Pe altă bancă, -n depărtare, de ore bune a asfințit,
Iar vântul ce-mi scălda în soare părul de supărare nins
Coboară iute peste umăr și mi se mută în priviri
Când aflu că în depărtare cu gând la mine tare suferi.

Ca o fantasmă fără nume port vraja stinsului apus,
Din câtă lume e pe lume la mine viața te-a adus,
Ne-am scris povestea printre rânduri în universul nostru mut,
Dar n-am țesut ultima foaie că luna din cer a căzut.

Dincolo de tăceri

Dincolo de tăceri e durere:
Tac lacrimi, vorbe și fapte,
Cum dincolo de soare sunt stele
Și omul nu se pierde-n noapte

Că unde-i lumină e viață :
Cresc flori, iubire și zâmbet,
Dar frumosu-i subțire, e ață
Și lasă în urmă crud urlet,

Căci dincolo de nori e târziu:
Târziu fără lună, soare și stele,
Cerul e-n doliu și suferă pustiu
Că de o vreme simte tăcerea pe piele.

Și rătăcită în noapte-s și eu:
Sunt fără zâmbet, cu lacrimi și rele,
Tac vorbe, tac fapte şi-i greu
Că de o vreme durerea îmi tace prin piele.

FB_IMG_1587985479312

Nepereche

Nu vrei să stai, nu vreau să pleci,
Nu vreau să cad, nu vrei să-mi treci,
Nu vrei să vii, nu vreau să plec,
Nu vreau să știu că vrei să-ți trec.

Nu vrei să arzi, tu vrei să doară,
Nu vrei să stai, nu tragi de sfoară,
Nu vreau să pleci, nu vrei să poți,
Nu vrei să ai, mă împarți cu toți.

Nu vreau să fugi, nu vrei să stai,
Nu vrei să pot, tu vrei să dai,
Nu vreau să am, eu vreau să fii,
Nu vrei de mână să mă ții.

Nu vreau să cer, nu vrei să iei,
Nu-mi vrei iubirea de doi lei,
Nu vreau să dorm, tu vrei să somn,
Nu vrei pe viață să-ți fiu om.

Nu vreau luna, nu-ți cer nici stele,
Dar îți sunt vis urât cu iele,
Nu vrei să stai și nu-ți cerșesc
Iubirea chiar de te iubesc.

Screenshot_2020-03-21-20-08-57-1

Şi-mi scrii…

Când miroase a noapte rece și luna intră în odaie,
Prin storuri frigul nu pătrunde că stă ascuns deja în straie,
Când stele se aprind pe cer într-un spectacol desuet,
Atunci te las să-mi scrii povestea cu mâna-ți stângă de poet.

Și te frămânți cu ochii stinși să ne poți pune pe hârtie,
Ce vrei să scrii azi despre mine e despre ce îți sunt eu ție,
Melancolia îți dă târcoale și după cum ți-e obiceiul,
Rămâi în suflet cu speranța şi-n mâna stângă cu condeiul.FB_IMG_1583786156734

Suntem doi şi-o rană

Tăceri ascunse sub priviri pierdute,
Priviri pierdute în lumi neștiute,
În lumi neștiute dorul meu de tine,
În pieptul tău lipsa ta de mine.

Amar adunat și ascuns în pumni,
Din pumni strecurat, aruncat în lumi,
Adunat din lumi și făcut cunună,
Luat mi-e de pe frunte de curata-ți mână.

Taine cunoscute doar de eu și tine,
Gândul tău pierdut în cuvânt la mine,
În poem la tine suntem doi şi-o rană,
Peste sentimente dăm cu praf de mană.

FB_IMG_1582474631561-1-1

Despre nimicuri și de toate

Păstrez în amintiri povestea noastră și dintre degete n-am să te scap de tot,
O nebunie pe jumătate arsă, mocnind din vreme în vreme, te socot,
Un foc de lumânare, ai pâlpâit o vreme, dar frigul și-a vărsat a sa suflare
Și ne-a lăsat pe amândoi cu semne: eu plâng aici și tu în depărtare.

Ești de un timp încoace în ale mele rânduri și îmi zâmbești ca rănile-n oglindă,
Un cui bătut cu dibăcie în scânduri ce de trecut nu vrea să se desprindă,
Atâta tu la mine în minte ai deșteptat fără să crezi atâtea patimi,
De știi iubirea cum se simte, de ce lași loc pe lume pentru lacrimi?

Temeri

Cu inima în tremur toată, te aștept în nopțile târzii,
Să înșiri povești despre o fată, să cred că pentru mine scrii,
Pe versul tău să fiu stăpână, prin gânduri să îți calc mereu,
Iar eu, în nopțile cu lună, să te cuprind în versul meu.

Cade penița pe hârtie și în urma ei povești se nasc,
De ai ști câte îmi ești tu mie, n-ai ține focul fără vreasc,
În mine inima ar crește din depărtări de ți-aş fi muză,
Dar cum să cred a ta poveste când nu-s singura călăuză?

Se strică suflete

E roșu soarele-n apus
Și luna-i suflă peste rană,
Ploaia stăpână a rămas
Și cerne peste oameni mană.

Și strică suflete cu carul
Căci otrăvește pân’ la os,
C-așa i-a lăsat, Domnul, darul,
Să-ntoarcă binele pe dos.

Pe degete ne joacă, hoața,
Zâmbind frumos își toarce firul,
Și noi, naivii, trăim viața,
Ca spinul, nu ca trandafirul.

E roşu soarele-n apus
Și sângerează nemurirea
Că ploaia-n suflet ne-a pătruns
Și nu mai știm ce e iubirea.

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe