Bucurii pe dos

Adevăruri

Pe masa din odaie se odihnește tocul,
Uscată-i călimara și foile plâng stins,
Cărbunii s-au chitit să întețească focul
Și-mi încolțește-n minte un dor de neatins.

Te-aș scrie-n poezie, cules din gânduri surde,
Și mâna ți-aș întinde să vii să te cuprind,
Dar ostenit mi-e suflul și-n neguri gri se pierde
Și cad pradă tăcerii, la tine doar gândind.

Bucurii pe dos

Vreme rea

Se pornește pe mare furtună și cad pe apă norii,
Cerul e prăbușit și nu știu de se mai ivesc zorii,
Se-neacă în neguri speranța, uitată pe barcă în larg,
Un du-te-vino groaznic de valuri ce se sparg

Izbite de stâncile grele ce disperarea-și cântă
Sub potopul naturii din noaptea asta cruntă,
Cad stelele pe apă, se leagănă și luna…
Să fie, oare, afara sau în suflet furtuna?

Bucurii pe dos

Din trecut

Pe cărări cu frunze moarte vântul șuieră nebun,
În priviri iubiri născute le privesc azi cum apun,
Ne-am iubit, o nebunie, n-am știut să ne păstrăm,
Adunam în brațe soare ce la spate acum îl dăm.

Să mă ierți că n-am putut să îți fiu mai mult în suflet,
Agățată de nimicuri n-am văzut că-ți pierzi din zâmbet,
Ai aprins în ochii mei dorințe, visuri și văpaie,
Azi îmi zâmbești nestingherit în pozele de prin odaie.

Te duci din gândurile mele, din brațe te-ai desprins demult,
Povești cu el și ea-n iubire de alții scrise am să ascult,
Eu nu știu ce e fericirea si nu cred că pot s-o găsesc,
Că ai plecat cu bucuria ce o simțeam când îți zâmbesc.

Bucurii pe dos

Omului din luna mai

De vrei să nu mai știu de tine, de știre te-aș ruga să-mi dai,
Că toamna cade peste mine, eu tot crezând că-i luna mai,
Și de în minte nu-ți mai sunt, de ai uitat cine am fost,
Să-mi spui cuvânt după cuvânt că noi nu am avut vreun rost.

De vrei să nu mai știu de tine, ascunde-ți pașii mai frumos,
Că doru-ți trece pe la mine, prin Bucuriile pe dos,
Și chiar de-n gânduri nu-ți mai sunt, eu n-am uitat cine erai:
Mai spune-mi că frumoasă sunt, tu omule din luna mai!

Bucurii pe dos

Dor

Te-a scuturat din gânduri timpul, de tine sufletul mi-e gol,
Un val izbit de mal cu sete a mai rămas din ce chem ,,dor”,
Și când la tine-mi fuge mintea, când vreau să știu ce-mi mai ești mie,
Caut tăcută-n amintiri și te aștern în poezie.

Bucurii pe dos

Ție

E zi calda de vară și vreme de „mulțumesc”:
Că ai fost acolo, că ești aici (te plimbi prin amintiri)
Și că, minunată fiind, m-ai făcut să zâmbesc.
E zi de mulțumesc și de rememorat trăiri.

Ai apărut, de unde, nu știu, și mi-ai pus zâmbet pe față
Cu vocea ta caldă și răbdarea la fel de mare ca un munte,
Ai căutat în mine omul și m-ai aruncat spre ce se cheama viață
Luându-mi tristețea și gândurile ce stins dansau pe frunte.

Mi-ai vorbit despre visuri, mi-ai povestit chiar și vise
Căutând mereu să am cerul cu soare,
Mi-ai făgăduit că nu există uși închise,
Dar că trăiești alb-negru dacă nu pui culoare.

Cu fiecare șoaptă îmi agățai în păr stele și aveai grijă
Ca de pe cerul meu să nu lipseasca lumina,
În mâinile tale până și nimicul era vrajă,
De multe ori greșind, îmi luai tu toată vina.

E zi caldă de vară și vreau să-ți mulțumesc:
Că ai fost acolo, că ești aici (cântând la chitară)
Și că, minunată fiind, m-ai făcut să zâmbesc.
Pentru toate am să te port în gând vară după vară.

Bucurii pe dos

Nebun la umbra lunii

Târziu în miezul nopții, nebun la umbra lunii,
Când dorm până și sfinții, doar timpul iute trece,
Când visele plutesc pe aripile lumii
Cum pot să mă prefac că-n suflet nu e rece?

Sub care stea să pot să-mi odihnesc din gânduri
Și care cer ascunde un soare fără dinți?
Mi-e prinsă fericirea în laț cu câte noduri
De nu-i aduc un zâmbet nici vorbe, nici arginți?

De ce tăceri deșarte le socotesc ecouri
Și zgomote profunde sunt mici și simple șoapte?
Putere, vis, speranță de ce toate-s nimicuri
Și-adun în pumni grămadă doar rău în miez de noapte?

Ce doruri mă frământă, ce vise n-au culoare
De ochii mei tânjesc ca ploaia să îi ude?
Am strâns la piept doar bine și cerul mi-e cu soare
Dar eu cuprind tristețea privind-o cum îmi râde.

Bucurii pe dos

Fii proptă sufletului meu

Încă o zi se pierde în negura flămândă a nopții,
E soarele-n apus și stele, rând pe rând, loc își croiesc
Pe bolta unde timpul cu sete cerne viața-n fața morții
Și ața se deșiră, dar gândul și cuvântul nu pot să potrivesc.

Crește-n lumină luna, crește și-n mine dorul
Că nu te știu, că ți-a venit un dor nebun de ducă,
Ori m-ai uitat, ori pedepsești că nu împart fiorul
C-ai prefăcut, și-așa puținul nostru, în nălucă.

Să împletim iubirea n-ai așteptat și nu mi-ai lăsat timp,
M-ai șters din vers, eu, rimă albă, un desuet clișeu;
Nu știu ce-ți vrea chemarea, nu știu ce vrei la schimb,
Dar vino, de-ți dă brânci inima, și fii tu proptă sufletului meu!

Bucurii pe dos

Prin ploi

Plouă și azi ca-n vremi trecute,
E zi de mai și cerul plânge,
Crengi la pământ de lacrimi rupte,
În piept bătaia mi se stinge.

Plouă mărunt ca-n joi de aprilie,
Din brațe străine m-am adunat,
Dar inima-n piept cu orice bătaie
La tine nici astăzi n-a renunțat.

Plouă și cerul stele nu are,
Nici luna regină nu-i peste sat,
Bate-n fereastră o lumânare
Și-n suflet mă-ncearcă un negru oftat.

Plouă de-o vreme și apa șiroaie
Pătrunde în casă și printre gânduri,
N-aud la ușă vreo scurtă bătaie,
Ea se strecoară prin putrede scânduri.

Plouă întruna și nu găsesc pace,
Atâtea idei prin gând se rotesc,
Plouă și-n minte lumină se face:
Nu-i îndoială, eu, sigur, iubesc.