Cu soarta în palme, dar străini de ea

Ne lăsăm spulberați de probleme,
Le dăm voie să ne măture zâmbetul,
Ne lovim de iluzii și false dileme,
Ne rupem de liniște să-ntețim zgomotul.

Vedem adevăr ce-i o mare minciună,
Iar ce e curat ascundem sub preș
Ne strângem în brațe când vremea e bună
Și ne-ndepărtăm atunci când dăm greș.

Sufocăm în suflet sentimente pure,
Visăm la de toate și totuși la nimic,
Ne-ngrădim adesea dreptul la fericire
Și viața ne e toată un simplu mozaic.

Trăim după tipare și nu ieșim din rând,
Ne resemnăm prea iute și-o dăm mereu cotită,
Cu toate astea însă o să auzi zicând:
,,Viața nu stă în loc, ea trebuie trăită!”

Și iată – ne pe noi, actorii principali,
Tovarăși de spectacol cu însuși paradoxul:
Avem în palme viața, dar îi suntem vasali,
Nu știm să jucăm cartea și ne-alegem cu chixul.

Publicitate