Nu îmi dau pace niște vorbe de care mă lovesc cam des,
De câte ori nu am rostit
,,Sincer să fiu…”; cu ce-am spus înainte înseamnă c-am mințit?
Ce bazaconii pe gură ne mai ies!
Nu mă împac cu gândul că-n lume sunt mulți aceia care
Își spală mâinile ușor:
,,Timpul are pentru toți o cale”; tu ce-ai făcut să-i vii în ajutor?
Ce minte scurtă omul nostru are!
Nu am vreo mulțumire să te aud spunând senin,
Cu zâmbet larg pe față:
,,Aveai dreptate”; să-mi recunoști a trebuit să o aștept o viață.
Ce aruncăm în alții cu venin!
Nu mă ajută cu nimic să dau din gură mai mereu,
Voind să pot fi de folos:
,,Fii bun, te vede Cel de Sus”; mă iei în râs, cu mine speli pe jos.
Ce mare derbedeu mai sunt și eu!
Nu lovim cu frumos, îl ținem să moară de foame,
Minciuni și răutate, pe noi se-adună scame.
Aruncăm cu urât în neștire,
Ce lume condamnată la pieire!
Bucurii pe dos 
Mintim de nenumarate ori fara sa ne dam seama: „ți-am spus-o de mii de ori!” „Arati foarte bine, mai tanar” Sunt mort! samd Sunt minciuni nevinovate? Încercați să nu le mai spuneti! ….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai mare este problema când mințim de nenumărate ori voit, atunci ne pierdem…
ApreciazăApreciază
Omenește vorbind ai dreptate eu ma refer la Judecata unde nu exista pacate mari și mici, unde si intenția rea e platita. Am ani de zile de cand incerc sa nu mai mint si inca nu am reusit decat cu cele voite cele „mai mici” de tipul celor amintite raman bine ancorate! Sa nu ne inselam: minciuna e minciuna si una mica aduce altele mai mari dupa ea!
ApreciazăApreciază
Sunt de acord, mare sau mica, minciuna e minciuna, dar e mult mai trist când se minte cu intenția de a face rau. Și da, purtați aceasta discuție cu un om care minte…
ApreciazăApreciat de 1 persoană