Îndemn

Spune-mi, soartă, nu vrei să te-ndulceşti?
Ca prea amară parcă ești de-o viață!
Mai pune-ți un zâmbet să simți că trăiești,
Mai schimbă-ți privirea şi nu mai fi hoață.

Mai ia-mă de mână să mergem prin lume,
Din toate ce sunt s-adunăm bucurii,
Mai scrie povești că omu-i minune
Și calcă încet, nu te grăbi.

Mă prinde, soartă, mă prinde de braț
Măsoară-ți pasul după al meu,
Că spui că ești bună, dar vrei cu nesaț
În goană să umbli și uiți că-s și eu.

FB_IMG_1546193784132

Reclame

Târziu

Ții minte când spuneam
De-atâtea fericire că mi-e frică?
Că vor fi alții gândeam,
Nu tu cel care fericirea-mi strică.

Prea plin de tine peste tot
Și prea puțin din tine în priviri,
Mă mint degeaba c-o să pot
Să te transform în amintiri.

Și mi-era ciudă că nu am cuvinte
Să pot să-ți spun ce răscolești în mine,
Atâta cald și rece, două extreme crunte,
Ce prevesteau, de fapt, furtuna care vine.

Nu astăzi ai plecat, tu ai plecat de ieri,
Când mi-ai cerut sa mai rămân doar o idee,
Când îmi erai pe gânduri, pierdut prin nicăieri
Si-mi vorbeai despre timp, trecut, Calea Lactee.

FB_IMG_1546110445777

Vis de decembrie

Din cer atâta alb în pași de dans coboară,
Colinde lin răsună pe-acorduri de vioară,
Frumoasa Doamnă Rece covor de perle țese,
Și fumul tot mai iute pe coșul casei iese.

Decembrie e magic, e îmbrăcat în vrajă,
La colțul casei, falnic, omul de nea-i de strajă;
Te cheamă la căldură miros de portocală,
Parfum de verde brad și pe covor beteală.

Cu capul pe genunchi și cuibărită-n perne,
Ea privește tăcută cum iarna doru-şi cerne;
Brăduțul luminează în colțul de odaie,
Prin ochii ei se plimbă dorință și văpaie.

Privirea-i se oprește la verdele din brad,
În spirit de Crăciun câteva lacrimi cad.
De pe podea adună un auriu glob mic
Și îl agață-n pom, pereche la nimic.

Pare că-şi amintește, căci odată tresare,
Un cadou strânge-n brațe, prinde toată culoare,
Se-apropie de geam cu mâini pline și grele,
Zâmbește și întinde cadoul către stele.

Știe că-n depărtare și el face la fel,
Îi dăruiește clipa și inima din el,
Complici sunt în iubire și se sărută-n zbor,
Prin telepatie, iubesc, dar și duc dor.

Și ninge din înalturi și fulg pe fulg se-aleargă,
Cu dosul palmei, fata, dă lacrima să șteargă;
Închide ochii-n taină s-adoarmă în tăcere,
În vis să-l întâlnească și să își ia putere.

Afară nu mai ninge, s-a potolit zăpada,
Se-aşterne dimineața, își face loc şarada:
Atingeri o dezmiardă si un sărut pe frunte-
El e realitate, vis a fost mai nainte.

Screenshot_2018-12-13-17-35-52-1

Zgomot…

Zgomot de praf și zgomot de fum,
Zgomot de viață în pași de nebun,
Zgomot de vise și zgomot de somn,
Zgomot de ață în nopți de nesomn.

Zgomot de umbră și zgomot de stele,
Zgomot de bine ce bate în vele,
Zgomot de alb și zgomot de rece,
Zgomot de soare ce luna petrece.

Zgomot prea mult, zgomot puțin,
Zgomot pe buze e negru pelin,
Zgomot în ochi și în simțiri,
Zgomot prea mult, puține trăiri.

FB_IMG_1542892121771

Ești

Ți s-a-ntâmplat să simți că viitorul
Nu mai e regizor, dar tu ești înc-actorul
Și viața-ntreagă poți să o desluşeşti
Când ,,el” e lângă tine și-n ochi tu îl privești?

Ți s-a-ntâmplat să știi ce te așteaptă
Și să vezi soarta încotro se îndreaptă,
Nimic sub soare să nu aibă mister
Când ,,el” e lângă tine și ochii lui te cer?

Ți s-a-ntâmplat ca ,,mâine” să nu aibă secrete
Și filmul vieții tale să-l vezi pe un perete,
Inima să-ți danseze, nimic nu te frământă
Când ,,el” e lângă tine și ochii lui îți cântă?

Să-mi spună careva de i s-a întâmplat
Că tare mult îmi pare că soarta am fentat!
Și poate mulți veți spune că sunt o nebună,
Dar eu îmi văd destinul de mai bine de-o lună.

Cu soarta în palme, dar străini de ea

Ne lăsăm spulberați de probleme,
Le dăm voie să ne măture zâmbetul,
Ne lovim de iluzii și false dileme,
Ne rupem de liniște să-ntețim zgomotul.

Vedem adevăr ce-i o mare minciună,
Iar ce e curat ascundem sub preș
Ne strângem în brațe când vremea e bună
Și ne-ndepărtăm atunci când dăm greș.

Sufocăm în suflet sentimente pure,
Visăm la de toate și totuși la nimic,
Ne-ngrădim adesea dreptul la fericire
Și viața ne e toată un simplu mozaic.

Trăim după tipare și nu ieșim din rând,
Ne resemnăm prea iute și-o dăm mereu cotită,
Cu toate astea însă o să auzi zicând:
,,Viața nu stă în loc, ea trebuie trăită!”

Și iată – ne pe noi, actorii principali,
Tovarăși de spectacol cu însuși paradoxul:
Avem în palme viața, dar îi suntem vasali,
Nu știm să jucăm cartea și ne-alegem cu chixul.

Dorință

Era odată într-un sat,
Sărac, pierdut pe hartă,
Un copilaș mult apăsat
De foame, frig și soartă.

Traiul nu îi era ușor,
Muncea din greu micuțul;
Să poată fi de ajutor
Își însoțea tăicuțul

La spart de lemne prin vecini,
La măturat ograda,
Săpat pământul prin grădini
Sau curățat zăpadă.

Și își dorea nespus de tare
Să nu-l apuce gerul
Desculț, cu piciorușe goale
Și vai de el, biet, băiețelul.

Singur odată auzise
Copiii înstăriți vorbind
Că eu domn ce se pornise
În ghete daruri îndesând.

Și dacă el nu avea ghete
Unde să-i pună Moșul, oare
Din traista lui cu bunătate
Curate raze de soare?

Nu ar fi vrut sa-l ocolească
Cum a făcut și până -acum,
Nu ar fi vrut nici să -l silească
Să se abată de la drum:

,,Să-i aduci, Moşule, te rog,
Măicuței să -i aduci răbdare,
Să rabde când eu sunt milog
Și nu-nțeleg că nu-i mâncare.

Tăicuței să -i aduci putere
Să mă mintă pe ascuns
Că lui nu îi este foame
Când mâncarea nu-i de-ajuns.

Mie să îmi dai credință
Să cred când ai mei îmi spun
Că viața nu-i doar suferință
Atunci când lacrimi adun”.

Așa vorbea în sinea lui
Micuțul cu picioare goale,
S-audă garda Moşului,
Să -i dea și lui acum târcoale.

Și este trist c-o sărbătoare
Pentr-un copil e o corvoadă…
Unul mai află alinare,
Dar mult mai trist e că-s grămadă. FB_IMG_1542651912736