Pentru suflet mi-ești avere

Pentru suflet mi-ești avere,
Ce să-i spun când mi te cere?
Cum pot să nu i te dau
Când ești tot ce vrea, ce vreau?

Cum de tine să-l lipsesc
De ce-nsemni să-l dezgolesc?
I-aş spune că ești durere…
Cum să-l mint când el te cere?

Și de-l mint, tot nu se lasă,
Doar tu îi însemni „acasă”,
Am tot vrut în multe rânduri,
Dar renunț și cad pe gânduri.

Cum să-l mint când el te cere,
Când în tot îi ești avere?
În priviri, în brațe, -n jur
Pentru suflet tu ești aur.

avere
Reclame

Totul și Nimic

Pe drumul ce coboară către sat,
Vântul mătură dorul din cale,
Trei plopi lin se apleacă și pe umăr te bat,
Iar timpul şi-a semnat hotar pe-ntreaga vale.

În inimă de sat, avut, dar chibzuit,
Într-o căsuță mândră, cu-n nuc bătrân la poartă,
Cu flori pe cap de pod și gardul văruit
Își duce viața-n tihnă Totul bătut de soartă.

Câțiva pași mai la vale, un gard ce stă să cadă,
Și bălării ce-nalță tunel spre pragul casei,
În patru labe-un suflet ce dă voios din coadă
Şi Nimic ce petrece parcă-n ciuda soartei.

Pe nimeni pare ca n-ar vrea să-ncurce
Umilul Tot cu trista-i existență,
Pe când prea-nfumuratul și locvace
Nimic se miră singur de-a minții opulență.

Totul ia seama bine înainte să vorbească,
Își calculează pașii și nu o dă la ghici.
Ce te faci cu Nimic că nu vrea să gândească!
Se-afundă tot mai mult, nu poți să-l mai ridici.

Cu suflet mult prea mare să-l lase în noroi,
Totul întinde mâna să-l tragă ușurel;
Zadarnic capu-şi bate de parc-ar fi război…
Nu poate și s-aşază pierdut lângă el.

Că Totul și Nimic ce stau acum sub măști
Prea bine-ar trebui să fi-nțeles
Că suntem noi, ființele-omeneşti:
Am semănat cândva și-acu-i timp de cules.

Ai mintea plină și sufletul la fel
Și poți în viață un drum să îți croieşti,
Dar te lovești nevrând de mulți ce n-au un țel
Și-ajungi în așa fel visul să-ți cheltuiești.

Screenshot_2019-01-01-23-26-08-1

Îndemn

Spune-mi, soartă, nu vrei să te-ndulceşti?
Ca prea amară parcă ești de-o viață!
Mai pune-ți un zâmbet să simți că trăiești,
Mai schimbă-ți privirea şi nu mai fi hoață.

Mai ia-mă de mână să mergem prin lume,
Din toate ce sunt s-adunăm bucurii,
Mai scrie povești că omu-i minune
Și calcă încet, nu te grăbi.

Mă prinde, soartă, mă prinde de braț
Măsoară-ți pasul după al meu,
Că spui că ești bună, dar vrei cu nesaț
În goană să umbli și uiți că-s și eu.

FB_IMG_1546193784132

Târziu

Ții minte când spuneam
De-atâtea fericire că mi-e frică?
Că vor fi alții gândeam,
Nu tu cel care fericirea-mi strică.

Prea plin de tine peste tot
Și prea puțin din tine în priviri,
Mă mint degeaba c-o să pot
Să te transform în amintiri.

Și mi-era ciudă că nu am cuvinte
Să pot să-ți spun ce răscolești în mine,
Atâta cald și rece, două extreme crunte,
Ce prevesteau, de fapt, furtuna care vine.

Nu astăzi ai plecat, tu ai plecat de ieri,
Când mi-ai cerut sa mai rămân doar o idee,
Când îmi erai pe gânduri, pierdut prin nicăieri
Si-mi vorbeai despre timp, trecut, Calea Lactee.

FB_IMG_1546110445777

Vis de decembrie

Din cer atâta alb în pași de dans coboară,
Colinde lin răsună pe-acorduri de vioară,
Frumoasa Doamnă Rece covor de perle țese,
Și fumul tot mai iute pe coșul casei iese.

Decembrie e magic, e îmbrăcat în vrajă,
La colțul casei, falnic, omul de nea-i de strajă;
Te cheamă la căldură miros de portocală,
Parfum de verde brad și pe covor beteală.

Cu capul pe genunchi și cuibărită-n perne,
Ea privește tăcută cum iarna doru-şi cerne;
Brăduțul luminează în colțul de odaie,
Prin ochii ei se plimbă dorință și văpaie.

Privirea-i se oprește la verdele din brad,
În spirit de Crăciun câteva lacrimi cad.
De pe podea adună un auriu glob mic
Și îl agață-n pom, pereche la nimic.

Pare că-şi amintește, căci odată tresare,
Un cadou strânge-n brațe, prinde toată culoare,
Se-apropie de geam cu mâini pline și grele,
Zâmbește și întinde cadoul către stele.

Știe că-n depărtare și el face la fel,
Îi dăruiește clipa și inima din el,
Complici sunt în iubire și se sărută-n zbor,
Prin telepatie, iubesc, dar și duc dor.

Și ninge din înalturi și fulg pe fulg se-aleargă,
Cu dosul palmei, fata, dă lacrima să șteargă;
Închide ochii-n taină s-adoarmă în tăcere,
În vis să-l întâlnească și să își ia putere.

Afară nu mai ninge, s-a potolit zăpada,
Se-aşterne dimineața, își face loc şarada:
Atingeri o dezmiardă si un sărut pe frunte-
El e realitate, vis a fost mai nainte.

Screenshot_2018-12-13-17-35-52-1

Zgomot…

Zgomot de praf și zgomot de fum,
Zgomot de viață în pași de nebun,
Zgomot de vise și zgomot de somn,
Zgomot de ață în nopți de nesomn.

Zgomot de umbră și zgomot de stele,
Zgomot de bine ce bate în vele,
Zgomot de alb și zgomot de rece,
Zgomot de soare ce luna petrece.

Zgomot prea mult, zgomot puțin,
Zgomot pe buze e negru pelin,
Zgomot în ochi și în simțiri,
Zgomot prea mult, puține trăiri.

FB_IMG_1542892121771

Ești

Ți s-a-ntâmplat să simți că viitorul
Nu mai e regizor, dar tu ești înc-actorul
Și viața-ntreagă poți să o desluşeşti
Când ,,el” e lângă tine și-n ochi tu îl privești?

Ți s-a-ntâmplat să știi ce te așteaptă
Și să vezi soarta încotro se îndreaptă,
Nimic sub soare să nu aibă mister
Când ,,el” e lângă tine și ochii lui te cer?

Ți s-a-ntâmplat ca ,,mâine” să nu aibă secrete
Și filmul vieții tale să-l vezi pe un perete,
Inima să-ți danseze, nimic nu te frământă
Când ,,el” e lângă tine și ochii lui îți cântă?

Să-mi spună careva de i s-a întâmplat
Că tare mult îmi pare că soarta am fentat!
Și poate mulți veți spune că sunt o nebună,
Dar eu îmi văd destinul de mai bine de-o lună.