Sărăciți de noi

Gina-Buliga1Mă scald în amintirile de ieri

Astăzi mai mult ca niciodată,

Eu ți-aș fi dat, dar n-ai știut să ceri

Și ai rămas băiat sărac, iar eu o biată fată.

 

N-a fost de-ajuns să ne-nțelegem din priviri,

Am vrut mai mult, mai mult ai vrut și tu

Și ne-am mințit că sunt alte iubiri,

Când pentru mine erai tot, erai atu.

 

Tu astăzi te-ai întoarce, nici eu n-aș spune ,,stop”,

Cu pașii repeziți m-aș îndrepta spre tine.

Ar fi soare pe chip, dar în suflet potop,

Te las…să fii tu fericit și pentru mine.

Salt printre orgolii

salt printrTe uiți stângaci și rușinat la mine,

Hoață și eu, mă fac că nu pricep,

Dar de ai ști cât te-am chemat prin rime,

O viață-n doi cu tine să încep.

 

Iar azi, când inima ți-ai luat în dinți

Și fluturi tu eliberezi spre mine,

Când te-ai gândit de două ori ce simți

Ca nu cumva vreun rău să ne dezbine,

 

Tocmai acum găsit-am să mă joc

Cu sentimente, mângâieri și șoapte,

Iubirea toată eu să o sufoc,

În suflet, ție, să îți las doar noapte.