Omului din luna mai

De vrei să nu mai știu de tine, de știre te-aș ruga să-mi dai,
Că toamna cade peste mine, eu tot crezând că-i luna mai,
Și de în minte nu-ți mai sunt, de ai uitat cine am fost,
Să-mi spui cuvânt după cuvânt că noi nu am avut vreun rost.

De vrei să nu mai știu de tine, ascunde-ți pașii mai frumos,
Că doru-ți trece pe la mine, prin Bucuriile pe dos,
Și chiar de-n gânduri nu-ți mai sunt, eu n-am uitat cine erai:
Mai spune-mi că frumoasă sunt, tu omule din luna mai!

Dor

Te-a scuturat din gânduri timpul, de tine sufletul mi-e gol,
Un val izbit de mal cu sete a mai rămas din ce chem ,,dor”,
Și când la tine-mi fuge mintea, când vreau să știu ce-mi mai ești mie,
Caut tăcută-n amintiri și te aștern în poezie.

Ție

E zi calda de vară și vreme de „mulțumesc”:
Că ai fost acolo, că ești aici (te plimbi prin amintiri)
Și că, minunată fiind, m-ai făcut să zâmbesc.
E zi de mulțumesc și de rememorat trăiri.

Ai apărut, de unde, nu știu, și mi-ai pus zâmbet pe față
Cu vocea ta caldă și răbdarea la fel de mare ca un munte,
Ai căutat în mine omul și m-ai aruncat spre ce se cheama viață
Luându-mi tristețea și gândurile ce stins dansau pe frunte.

Mi-ai vorbit despre visuri, mi-ai povestit chiar și vise
Căutând mereu să am cerul cu soare,
Mi-ai făgăduit că nu există uși închise,
Dar că trăiești alb-negru dacă nu pui culoare.

Cu fiecare șoaptă îmi agățai în păr stele și aveai grijă
Ca de pe cerul meu să nu lipseasca lumina,
În mâinile tale până și nimicul era vrajă,
De multe ori greșind, îmi luai tu toată vina.

E zi caldă de vară și vreau să-ți mulțumesc:
Că ai fost acolo, că ești aici (cântând la chitară)
Și că, minunată fiind, m-ai făcut să zâmbesc.
Pentru toate am să te port în gând vară după vară.

Nebun la umbra lunii

Târziu în miezul nopții, nebun la umbra lunii,
Când dorm până și sfinții, doar timpul iute trece,
Când visele plutesc pe aripile lumii
Cum pot să mă prefac că-n suflet nu e rece?

Sub care stea să pot să-mi odihnesc din gânduri
Și care cer ascunde un soare fără dinți?
Mi-e prinsă fericirea în laț cu câte noduri
De nu-i aduc un zâmbet nici vorbe, nici arginți?

De ce tăceri deșarte le socotesc ecouri
Și zgomote profunde sunt mici și simple șoapte?
Putere, vis, speranță de ce toate-s nimicuri
Și-adun în pumni grămadă doar rău în miez de noapte?

Ce doruri mă frământă, ce vise n-au culoare
De ochii mei tânjesc ca ploaia să îi ude?
Am strâns la piept doar bine și cerul mi-e cu soare
Dar eu cuprind tristețea privind-o cum îmi râde.

Fii proptă sufletului meu

Încă o zi se pierde în negura flămândă a nopții,
E soarele-n apus și stele, rând pe rând, loc își croiesc
Pe bolta unde timpul cu sete cerne viața-n fața morții
Și ața se deșiră, dar gândul și cuvântul nu pot să potrivesc.

Crește-n lumină luna, crește și-n mine dorul
Că nu te știu, că ți-a venit un dor nebun de ducă,
Ori m-ai uitat, ori pedepsești că nu împart fiorul
C-ai prefăcut, și-așa puținul nostru, în nălucă.

Să împletim iubirea n-ai așteptat și nu mi-ai lăsat timp,
M-ai șters din vers, eu, rimă albă, un desuet clișeu;
Nu știu ce-ți vrea chemarea, nu știu ce vrei la schimb,
Dar vino, de-ți dă brânci inima, și fii tu proptă sufletului meu!

Prin ploi

Plouă și azi ca-n vremi trecute,
E zi de mai și cerul plânge,
Crengi la pământ de lacrimi rupte,
În piept bătaia mi se stinge.

Plouă mărunt ca-n joi de aprilie,
Din brațe străine m-am adunat,
Dar inima-n piept cu orice bătaie
La tine nici astăzi n-a renunțat.

Plouă și cerul stele nu are,
Nici luna regină nu-i peste sat,
Bate-n fereastră o lumânare
Și-n suflet mă-ncearcă un negru oftat.

Plouă de-o vreme și apa șiroaie
Pătrunde în casă și printre gânduri,
N-aud la ușă vreo scurtă bătaie,
Ea se strecoară prin putrede scânduri.

Plouă întruna și nu găsesc pace,
Atâtea idei prin gând se rotesc,
Plouă și-n minte lumină se face:
Nu-i îndoială, eu, sigur, iubesc.

Fata de pe altă bancă

Cu ochii mici, cu fața-n soare, prin păr plimbându-se zefirul,
Pe altă bancă, -n depărtare, aștept să cadă asfințitul,
În negură să-mi rătăcesc pornirea de a-l chema prin versuri,
De două ori să mă gândesc când vreau să mă-ncred în eresuri.

De nicăieri răsare luna și ochii-mi o privesc cu sete,
A cerului blândă stăpâna țese povești bietei poete,
Pe suflet dă cu praf de stele, prin inimă plimbă luceferi,
Ape ce-am strâns din lacrimi rele toate le umple azi cu nuferi.

Și ce senin pe cerul vieții, cum înfloresc mărgăritare
Când cade roua dimineții și scaldă floare după floare,
Ce nori care aduc furtuna zâmbesc perfid cerșind să-i cred,
Iar eu, privind la suprafață, în ce-mi văd ochii mă încred.

Pe altă bancă, -n depărtare, de ore bune a asfințit,
Iar vântul ce-mi scălda în soare părul de supărare nins
Coboară iute peste umăr și mi se mută în priviri
Când aflu că în depărtare cu gând la mine tare suferi.

Ca o fantasmă fără nume port vraja stinsului apus,
Din câtă lume e pe lume la mine viața te-a adus,
Ne-am scris povestea printre rânduri în universul nostru mut,
Dar n-am țesut ultima foaie că luna din cer a căzut.

Dincolo de tăceri

Dincolo de tăceri e durere:
Tac lacrimi, vorbe și fapte,
Cum dincolo de soare sunt stele
Și omul nu se pierde-n noapte

Că unde-i lumină e viață :
Cresc flori, iubire și zâmbet,
Dar frumosu-i subțire, e ață
Și lasă în urmă crud urlet,

Căci dincolo de nori e târziu:
Târziu fără lună, soare și stele,
Cerul e-n doliu și suferă pustiu
Că de o vreme simte tăcerea pe piele.

Și rătăcită în noapte-s și eu:
Sunt fără zâmbet, cu lacrimi și rele,
Tac vorbe, tac fapte şi-i greu
Că de o vreme durerea îmi tace prin piele.

FB_IMG_1587985479312

Nepereche

Nu vrei să stai, nu vreau să pleci,
Nu vreau să cad, nu vrei să-mi treci,
Nu vrei să vii, nu vreau să plec,
Nu vreau să știu că vrei să-ți trec.

Nu vrei să arzi, tu vrei să doară,
Nu vrei să stai, nu tragi de sfoară,
Nu vreau să pleci, nu vrei să poți,
Nu vrei să ai, mă împarți cu toți.

Nu vreau să fugi, nu vrei să stai,
Nu vrei să pot, tu vrei să dai,
Nu vreau să am, eu vreau să fii,
Nu vrei de mână să mă ții.

Nu vreau să cer, nu vrei să iei,
Nu-mi vrei iubirea de doi lei,
Nu vreau să dorm, tu vrei să somn,
Nu vrei pe viață să-ți fiu om.

Nu vreau luna, nu-ți cer nici stele,
Dar îți sunt vis urât cu iele,
Nu vrei să stai și nu-ți cerșesc
Iubirea chiar de te iubesc.

Screenshot_2020-03-21-20-08-57-1

Şi-mi scrii…

Când miroase a noapte rece și luna intră în odaie,
Prin storuri frigul nu pătrunde că stă ascuns deja în straie,
Când stele se aprind pe cer într-un spectacol desuet,
Atunci te las să-mi scrii povestea cu mâna-ți stângă de poet.

Și te frămânți cu ochii stinși să ne poți pune pe hârtie,
Ce vrei să scrii azi despre mine e despre ce îți sunt eu ție,
Melancolia îți dă târcoale și după cum ți-e obiceiul,
Rămâi în suflet cu speranța şi-n mâna stângă cu condeiul.FB_IMG_1583786156734